luni, 1 octombrie 2012

Tarul Paul I al Rusiei

"Trasaturile lui erau urate, cu exceptia ochilor, a caror expresie, atunci cand nu era coplesit de manie, era extrem de agreabila si blanda. Cand era furios avea un aer inspaimantator. Desi aspectul lui general era dezagreabil, avea o anumita rezerva de demnitate si mai ales de bune maniere, precum si o purtare cuviincioasa fata de femei, care conferea persoanei sale o reala distinctie si il defineau ca print si nobil" 
  
          La 1 octombrie (20 septembrie) 1754, la St. Petersburg s-a nascut unicul copil al tarului Petru III si a Ecaterinei II. Paul s-a nascut la noua ani de la casatoria parintilor sai. Chiar daca Paul era recunoscut ca fiul oficial al Marelui Duce Petru, Ecaterina a lasat sa se intelega de ca mariajul ei nu se consumase si ca Paul e fiul lui Serghei Saltikov. Elisabeta a fost foarte fericita de nasterea mostenitorului tronului si imediat l-a luat in grija sa. Ecaterina avea sa noteze in jurnalul sau "Nu puteam afla ceva despre el decat in secret. A intreba cum se simte ar fi fost interpretat ca o indoiala asupra felului in care se ingrijeste de el tarina, provocand nemultumire." Copilaria sa a fost marcata de urcarea pe tron a mamei sale. Uciderea tatalui sau in timpul loviturii de stat care a adus-o la putere pe mama lui l-a facut sa fie ostil si suspicios fata de Ecaterina. Mai mult, Paul era educat de Nikita Panin, care i-a spus cum a ajuns Ecaterina pe tronul care ii apartinea lui.

           In timpul domniei mamei sale, Paul a fost tinut departe de treburile tarii. Panin a incercat sa il educe pentru viitoarea sa sarcina de tar, dar dorinta lui Paul de a pune in aplicare invataturile lui Panin intra in contradictie cu temperamentul sau. Paul isi petrecea mult din timp cu  jocurile militare. Atitudinea de indiferenta a unor curteni l-au facut sa se izoleze si cu timpul a devenit tot mai dificil.

            Ecaterina a considerat ca solutia perfecta pentru izolarea fiului sau ar fi o casatorie. Aleasa tarinei a fost Wilhelmina von Hessa-Darmstadt, devenita Natalia Alexeivna. Pavel s-a indragostit de sotia sa, in care a gasit un real sprijin. Tenace, ambitioasa, Natalia a incercat sa creasca prestigiul sotului sau. Ea a murit la o nastere in 1776. Dupa cateva luni Ecaterina a aranjat a doua casatorie a fiului sau cu Sophia Dorothea de Wurtemberg, care a luat numele de Maria Feodorovna. Cei doi au avut patru fii (Alexandru, Constantin, Nicolae si Mihai) si sase fiice (Alexandra, Elena, Maria, Ecaterina, Olga si Anna). Alexandru si Constantin au fost educati de Ecaterina, in timp ce Paul si Maria au locuit la Gacina si Pavlock, departe de curte. 

              Paul a urcat pe tron la 6 noiembrie 1796, la moartea mamei sale. S-a razbunat pe mama sa prin dubla ceremonie funerara. Ramasitele tatalui sau au  fost reingropate alaturi de cele ale Ecaterinei II la catedrala Sf. Petru si Pavel. Mai mult a abrogat legea data de Petru cel Mare prin care tarul isi numea succesorul. Noua lege dadea drept direct de mostenire fiilor tarului, apoi fratii acestuia, in ordinea varstei. Femeile erau excluse.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu