vineri, 31 august 2012

Regina Wilhelmina a Tarilor de Jos

                 Wilhelmina Helena Pauline Marie, unica fiica a regelui Wilhelm III al Tarilor de Jos si a printesei Emma de Waldeck si Pyrmont, s-a nascut la 31 august 1880. Wilhelmina a devenit printesa mostenitoare a Tarilor de Jos in 1884, la moartea fratelui sau vitreg, printul Alexander. Copilaria fericita a Wilheminei a luat sfarsit in 1890, cand tatal pe care il adora a murit. 

             In primii ani de domnie al Wilhelminei, regenta este exercitate de formidabila sa mama, regina Emma. Emma supravegheaza si educatia unicei sale fiice, care se bazeaza pe cateva principii: evlavie, smerenie, austeritate si munca. Inca din copilarie, Wilhelmina era foarte autoritara si independenta, preferand sa se joace cu copii pe care putea sa ii conduca. 

                   La 18 ani, regina Wilhelmina primeste investitura, dar refuza sa citeasca discursul pe care l-a pregatit primul ministru. In discursul compus de ea spune "Increzandu-ma in Dumnezeu si rugandu-l sa-mi dea forta necesara, imi incep domnia!". Trei ani mai tarziu, regina se casatoreste cu ducele Henrich de Mecklemburg-Schwerin. Casatoria celor doi a fost profund nefericita; dragostea negasindu-si locul in casatoria dintre o tanara autoritara si un barbat amator al sexului frumos. Nasterea unui mostenitor este vitala, mai ales ca in lipsa unui copil al Wilhelminei, tronul olandez ar ajunge la un print german. In 1909 se naste unicul copil al cuplului, printesa Juliana.   

                  Puternica, inteligenta, atenta sa actioneze intre limitele pozitiei sale, Wilhelmina a devenit o forta atat in Tarile de Jos, cat si in strainatate. Cu ocazia primului razboi mondial, regina Wilhelmina a Tarilor de Jos si regele Albert I al Belgiei isi ofera oficiile in speranta de a evita razboiul. Tarile de jos ii proclama neutralitatea, dar regina mobilizeaza armata, care sta timp de patru ani pe picior. La sfarsitul razboiului, Wilhelmina stie sa se arate generoasa si ii ofera azil verisorului sau, Wilhelm II, imparatul Germaniei invinse. Intr-o perioada in care multe tronuri europene se clatinau si social-democratii cereau abolirea monarhiei, regina Wilhelmina a reusit sa isi intareasca tronul. 

                   In 1934, regina Wilhelmina isi pierde in acelasi timp sotul si mama. Din acel moment nimeni nu se mai poate impotrivi autoritatii sale. Cel de-al doilea razboi mondial ii va da ocazia sa isi demonstreze postura de barbat, potrivit expresiei lui Churchill: pentru el regina Tarilor de Jos era "singurul barbat al razboiului" dintre suveranii europeni. Dupa ce armata germana invadeaza Tarile de Jos, regina decide sa plece spre Zeelanda, pentru a se intalni cu armata sa si a astepta ajutorul acolo. Apropierea armatei germane a facut imposibila debarcarea in portul olandez, asa ca regina este nevoita sa accepte ospitalitatea regelui George VI. In timp ce familia sa pleaca in Canada, regina ramane la Londra. In timpul anilor de exil, Wilhelmina a reusit sa isi intareasca ascedentul asupra politicii guvernului. Popularitatea reginei, respectul de care se bucura din partea liderilor lumii au facut-o cea mai importanta forta politica a Tarilor de Jos.

                 Dupa razboi, regina a fost frustata sa isi reia rolul de monarh constitutional. Din aceasta cauza si pe fondul unei sanatati in declin, Wilhelmina decide sa abdice in favoarea fiicei sale.  Chiar daca se retrage din afacerile publice, cea care a fost numita Regina de Otel, nu se poate abtine sa nu intervina in afacerile private ale Reginei Juliana. 

                    Printesa Wilhelmina, cum a fost cunoscuta dupa ce a abdicat, moare la varsta de optzeci si doi de ani. Demna descendenta a printilor de Orania-Nassau, ea a dat onoarea devizei Casei sale: "Voi mentine". 


Bibliografie:
*Isabelle Bricard, Dinastiile Domnitoare ale Europei  

joi, 30 august 2012

Printesa Lilian a Suediei

                La 7 decembrie 1976 avea loc casatoria dintre printul Bertil al Suediei si Lilian Davies. Cei doi s-au cunoscut in 1943 si timp de mai bine de treizeci de ani au trait impreuna discret, dar fara a putea sa se casatoreasca. Dupa moartea fratelui mai mare, Gustav Adolf, duce de Vasterbotten si renuntarile la tron a celorlalti frati, Bertil a ramas al doilea in linia de succesiune la tronul suedez, dupa nepotul sau de un an, Carl Gustav. Lilian, acesta Cenusereasa moderna, a avut finalul sau fericit abia la trei ani dupa urcarea pe tron a lui Carl Gustav. Casatorit el insusi cu o femeie de rand, noul rege a aprobat bucuros casatoria unchiului sau.

Regele Carl XVI Gustav al Suediei, Lilian Davies, Printul Bertil al Suediei, Regina Silvia a Suediei

                  Lilian Davies s-a nascut la 30 august 1915, in Wales. La 14 ani a renuntat la scoala, angajandu-se ca menajera, pentru ca mai apoi sa devina model. In 1940 s-a casatorit cu un actor scotian, de care a divortat cinci ani mai tarziu. 

               Lilian l-a cunoscut pe printul Bertil in 1943 si s-a indragostit la prima vedere de el "Era atat de chipes, printul meu. In special in uniforma. Atat de fermacator si de ganditor. Si atat de amuzant". In 1946, printul Bertil a cumparat o casa in Franta, care a devenit resedinta lor privata. 

                In 1934 printul Sigvard al Suediei renunta la locul sau in linia de succesiun pentru a se casatori cu femeia iubita. In 1946, printul Carl Johan renunta si el din aceleasi motive. Un an mai tarziu, familia regala suedeza e lovita de tragedie cand ducele de Vasterbotten moare intr-un accident de avion. Printul Bertil, al treilea in linia de succesiune la tron, (dupa tatal sau, care va deveni rege in 1950 si nepotul sau de un an) decide sa nu se casatoreasca cu Lilian pentru putea deveni Regent, daca tatal sau ar fi murit inainte de majoratul lui Carl Gustav. pentru urmatorii treizeci de ani, relatia dintre ei a fost un secret deschis in Suedia, dar cei doi au fost vazuti pentru prima oara in public abia in 1972, cu ocazia aniversarii regelui Gustav VI. Batranul rege a devenit unul din admiratorii lui Lilian, acceptand-o in familie.

                Dupa urcarea pe tron a lui Carl XVI Gustav si casatoria acestuia cu Silvia Sommerlath, Bertil si Lilian au primit aprobarea sa se casatoreasca. In ziua nuntii, cea mai fericita zi pentru amandoi, mirele avea 64 ani si mireasa 61 ani. 

                   Printesa Lilian a murit la 10 martie 2013, fiind unul din cei mai apreciati membri ai Casei Regale a Suediei.

miercuri, 29 august 2012

Moartea reginei Astrid a Belgiei

She had given herself entirely to Belgium, and her death leaves in the hearts of all Belgians a deep wound.
Men and women mourn their Queen.
Children mourn a mother.

Regina Astrid a Belgiei
          La 29 august 1935, regele Leopold III si regina Astrid a Belgiei petreceau ultima zi de vacanta in Elvetia. Dupa mai multe zile cu ploaie, Regele si Regina au decis sa isi trimita copiii (Josephine-Charlotte si Baudouine) la Bruxelles. In aceasta ultima zi de vacanta a fost soare, asa ca regele a vrut sa escaladeze un munte din apropiere. Leopold a condus, in timp ce Astrid era asezata in dreapta lui, urmarind harta. La un moment dat, Leopold s-a uitat pe harta si a pierdut controlul volanului. Toti pasagerii au fost aruncati din masina. Astrid a murit pe loc, in timp ce Leopold avea doar cateva rani usoare. Martorii spun ca Leopold isi tinea sotia in brate, plangand. Mai tarziu va marturisi Viata mea s-a sfarsit.

         In ziua accidentului primul ministru belgian declara "Regina nostra numai este. Am pierdut-o doar de cateva ore dar deja enormitatea vidului pe care l-a lasat in urma ne-a cauzat durere. Nu au trecut nici noua ani de cand a venit la noi, ca o printesa din povesti intr-o atmosfera de gratie, dragoste, tinerete si fericire. Cine nu i-a invidiat existenta - iubita Regina, femeie implinita, mama a trei copii minunati? Totusi un singur moment este suficiente pentru ca un accident tragic sa schimbe totul - realitatea prezentului si promisiunea viitorului. Este oare vreo lege misterioasa care decreteaza ca tot ce mai fumos, mai pur si mai minunat trebuie sa dureze putin timp."

          Moartea sa tragica la treizeci de ani a facut ca Astrid sa ramana in memoria supusilor sai drept regina perfecta. Astrid a ramas drept model de catolicism, de mama, sotie si Regina.

marți, 28 august 2012

Moartea printul William de Gloucester

        La 28 august 1972, in timp ce concura pentru Trofeul Goodyear International Air,  printul William de Gloucester a murit intr-un accident de avion. Imediat dupa ce a decolat, avionul a executat o intoarcere de 120 grade, dupa care a pierdut inaltime, trecand pe langa un copac unde a pierdut o aripa, apoi s-a prabusit si a izbucnit in flacari. Printul William a murit imediat. 

           Printul William de Gloucester a fost cel mai mare fiu al printului Henry, Duce de Gloucester si a sotiei sale, lady Alice Christabel Montagu Douglas Scott. In 1947, printul este paj la nunta verisoarei sale, printesa Elisabeta a Regatului Unit cu printul Philip. Un an mai tarziu se naste primul copil al cuplului princial, Charles care il va considera pe William modelul sau. 

             William de Gloucester a fost un print modern, dar in acelasi timp a incercat sa se supuna regurilor lumii in care s-a nascut. William a fost primul membru al familiei regale care a obtinut o diploma universitara. Mai mult, el a rupt traditia familiei si a ales sa lucreze in domeniul public, nu in armata. In timp ce lucra in domeniul diplomatic, la Tokyo a cunoscut-o pe Zsuzui Starkloff, mama divortata a doi copii. Chiar daca relatia celor doi a durat patru ani, William nu a putut trece peste opozitia familiei regale care o vedea drept o a doua Wallis Simpson. El i-a explicat unui prieten "Sunt legat de Actul casatoriilor regale. Nu se pune problema sa il ignor". Sub acest act, Regina trebuia sa isi dea acordul in legatura cu mariajul. Neexistand posibilitatea sa o accepte pe Zsuzui, William a terminat relatia, chiar daca cei doi au continuat sa isi scrie.

            Moartea lui William a fost o lovitura puternica atat pentru Charles si Familia Regala, cat si pentr Zsuzui Starkloff. La opt ani dupa moartea printului William de Gloucester, printul de Wales ii va oferi inca un tribut varului disparut, numindu-si intaiul nascut William.

luni, 27 august 2012

Printesa Mafalda, Landgrafa de Hessa-Cassel

             In septembrie 1943, printesa Mafalda a calatorit in Bulgaria pentru a asista la funeraliile cumnatului sau, regele Boris III. In timp ce se afla acolo a aflat ca Italia a capitulat in fata Puterilor Aliate, ca sotul ei era sub arest in Bavaria si copiii sai ei erau intr-un sanctuar la Vatican. Printesa a hotarat sa se intoarca in Germania, unde Gestapo a ordonat arestarea sa. Mafalda a fost trimisa in tabara de concentrare Buchenwald. In august 1944, Aliatii au bombardat tabara, iar printesa a fost ranita. Din cauza ranilor, printesa Mafalda a murit la 27 august 1944.

Printul suveran Franz I de Lienchtenstein

Printul Franz I de Liechtenstein
             Printul Franz de Lienchtenstein s-a nascut la 27 august 1858 in palatul Lienchtenstein, din Viena. Franz era cel mai mic fiu a lui Alois II, print suveran de Lienchtenstein si al contesei Francoise Kinsky von Wichnits und Tetau. Printul Franz a copilarit in domenile familiei din Boemnia si Moravia.

             Istoric, Franz serveste ca ambasator al Austro-Ungariei pe langa Curtea de la St. Petersburg. In 1929, la moartea fratelui sau Jean II, Franz devine print suveran de si la Liechtenstein la varsta de saptezeci si sase de ani. Din cauza varstei inaintate nepotul sau, printul Alois, isi asuma regenta. 

              In iulie 1929, Franz se casatoreste cu Elizabeth von Gutmann, cu care nu are copii. Cei doi vor locui o perioada mult mai mare in Vaduz, comparativ cu ceilalti printi suverani. In ciuda acestui lucru, Vaduz nu va deveni resedinta principala.  

             Dupa o domnie de noua ani, in care este preocupat mai mult de continuarea lucrarilor istorice decat de soarta supusilor sai, printul Franz I moare la 25 iulie 1938. 

Bibliografie:
*Isabelle Bricard, Dinastiile Domnitoare ale Europei   

vineri, 24 august 2012

Regele Ferdinand I al Romaniei

"Omul potrivit la momentul potrivit, astfel personalitatea 
sa inconjurata de nimbul datoriei va dainui vesnic in inima romanilor"

        Regele care a intrat in istorie cu numele de Ferdinand cel Leal s-a nascut la 24 august 1865. Fiul al printului Leopold von Hohenzollern-Sigmaringen si a infantei Antonia a Portugaliei, el a primit numele de Ferdinand Viktor Albert Meinrad. Primul nume i-a fost dat in onoarea bunicului matern, regele Ferdinand II al Portugaliei, nascut print de Saxa-Coburg si Gotha.

        Ferdinand a copilarit in Sigmariengen, fiind baiatul preferat al mamei sale. Catolic devotat, Nando - cum era numit de aceasta - visa la o existenta linistita. Destinul insa i-a rezervat altceva. In 1866, unchiul patern, Karl devenise domnitorul Romaniei. In 1881, la aniversarea a 15 de ani de domnie, Romania a devenit Regat si Carol primul Rege. Cu aceasta ocazie a fost reglementata si legea succesiunii, printul Leopold si fii sai devenind mostenitorii lui Carol. In acelasi an, Leopold a renuntat la succesiune, fiind urmat de Wilhelm in 1886. In 1888, Ferdinand a devenit in mod oficial mostenitorul unchiului sau si s-a mutat in Romania.

joi, 23 august 2012

Regele Mihai

“Regele Mihai” de Ivor Porter
În decembrie 1943 am fost paraşutat în România ca membru al unei echipe de operaţiuni speciale britanice, formată din trei persoane. Am fost capturaţi şi închişi până când, la 23 august 1944, Regele Mihai şi-a pus în aplicare lovitura de stat anti-germană, la mică distanţă de locul unde eram închişi.
Desigur că Regele însuşi a fost cel care a văzut primul că eram puşi într-un oarecare pericol şi a ordonat să fim aduşi la Palat. Acolo ne-a întâmpinat spunând ceva tipic pentru el: „Sper că am făcut lucrul bun.”
Regele a avut o copilărie care, putem spune, l-a pregătit pentru viaţa sa foarte dificilă. Părinţii lui au fost împreună doar în primii patru ani ai vieţii sale.
Alături de mama sa, el a fost crescut „cu toată simplitatea posibilă.” Îi plăcea să folosească limbajul adulţilor în propriul fel: odată, fiindu-i oferită Împărtăşania a răspuns „Nu beau niciodată vin dimineaţa.”
Alături de tatăl său, majoritatea timpului l-a petrecut înconjurat de o camarilă linguşitoare şi coruptă, formată din prietenii tatălui său şi din amanta acestuia, doamna Lupescu. Rezultatul a fost că a crescut cu o puternică aversiune faţă de corupţie, cu un spirit integru, şi o personalitate mai degrabă retrasă, care (am descoperit mai târziu) îl face cam greu de intervievat.
A fost uneori criticat pentru că nu a luat atitudine. Un om sincer dar niciodată cinic, în ciuda a ceea ce a suferit, cu mâini meşteşugite, ureche muzicală, binecuvântat cu un curaj fizic şi moral persistent şi cu o adâncă credinţă. Faţa sa arată uneori unul dintre cele mai calde zâmbete pe care le-am cunoscut.
Îl apreciez, de asemenea, şi pentru că nu este atras de pompa şi ceremonialul monarhiei; pentru faptul că simte, aşa cum mi-a spus odată, că „întotdeauna pare să lipsească ceva” cu aceste ocazii.
Tatăl său, Carol al II-lea, a abdicat la 6 septembrie 1940 şi mai târziu a scris că „în toată drama aceasta cea mai emoţionantă persoană a fost micul Mihai, care a rămas singur, victima circumstanţelor, lipsit de putere şi neexperimentat în mijlocul acestei haite de lupi şi hiene.”
Regele (Mihai – n.tr.) a fost hotărât dar şi răbdător, iar mama sa, Regina Elena, rechemată din exil, a reacţionat uneori cu tărie în jurnalul său faţă de răceala fiului, şi neatenţia sa aparentă la riscurile pe care şi le asumau trăind sub ocupaţia germană şi apoi sovietică.
La 28 octombrie 1944 şeful Ministerului Britanic de Externe i-a scris lui Churchill (că Regele – n.tr.) „S-a maturizat remarcabil în ultimii patru ani. Inima sa a fost mereu la locul potrivit şi toată lumea este de acord că el este cel care a luat iniţiativa de a-i demite pe Antoneşti din funcţie… Situaţia internă din România este precară iar oamenii de stat mai în vârstă par incapabili să o rezolve. Regele Mihai este singura persoană care ar putea fi capabilă să treacă ţara de următoarele câteva luni şi să o salveze de la anarhie sau comunism. Este, de aceea, politica noastră să-i dăm întreaga noastră susţinere.”
Jumătate de secol mai târziu, Corneliu Coposu, liderul Partidului Naţional Ţărănesc, a declarat că singura soluţie pentru prezentul României era restaurarea monarhiei constituţionale.
Succesul loviturii de stat s-a datorat pregătirii sale meticuloase şi asigurării unei apărări de succes. Armata l-a acceptat pe Regele Mihai în calitate de Comandant-Şef iar acesta, aşa cum reprezentantul german i-a telegrafiat lui Hitler, se bucura şi de susţinerea majorităţii populaţiei. Mulţi ani mai târziu, Regele aprecia că „există momente dificile în viaţă, când decizia îţi devine clară, şi nu înceţoşată. Nu şiu cum, e ca şi cum ai fi o persoană diferită. Cât despre frică, nici nu a fost vorba; emoţie, da, dar nu frică.”
Regele în vârstă de 22 de ani l-a arestat personal pe dictatorul pro-german Antonescu. Apoi a ordonat Armatei Române să lupte împotriva germanilor. Aviaţia SUA şi a Marii Britanii urma să dea ajutor. La 2 septembrie 1944, Statul Major General Român putea să raporteze că România fusese curăţată de trupe germane şi că urmau să aştepte sosirea armatei ruse pentru a ataca Ungaria.
În închisoare ascultasem, uimiţi, mesajul Regelui anunţând lovitura de stat. De fapt, în mesajul său de Anul Nou 1943, Regele declarase deja că România trebuia să părăsească Axa, iar în noaptea loviturii îi spusese colonelului comandant al meu că fusese gata să acţioneze din februarie. În 1943, Albert Speer, ministrul armamentului al lui Hitler, preconiza că dacă Germania pierdea Balcanii, cu petrolul şi mineralele de aici, urma să piardă Războiul în zece luni. La 7 mai 1945 Victoria a fost declarată în Europa. Multe vieţi fuseseră salvate.
Unul dintre scopurile Regelui a fost să prevină transformarea ţării într-un câmp de luptă de către Armata Roşie, prin epurarea „fasciştilor” şi distrugerea partidelor democratice. Succesul loviturii i-a încurcat cu siguranţă planurile lui Stalin. El se aştepta ca germanii să înnăbuşe lovitura aşa cum înnăbuşiseră Răscoala de la Varşovia în timp ce Armata Roşie aştepta pe bancul opus al Vistulei. Din cei 7000 de soldaţi români cărora li se ordonase să se întoarcă pentru a proteja Bucureştiul, 6,000 fuseseră capturaţi de către ruşi.
Când Generalul Kravchenko a mărşăluit într-un Bucureşti eliberat, Regele reinstaurase Constituţia din 1923, şi numise un guvern dârz să îi doboare pe germani şi să organizeze alegeri libere. Stalin a lansat de îndată Marea Minciună – cum că românii nu jucaseră niciun rol în eliberarea propriei lor ţări. În România, minusculul Partid Comunist susţinea că lovitura de stat fusese organizată de el, fără a-l menţiona pe Rege. Stalin ştia că trebuia să ascundă adevărul de ochii opiniei publice occidentale, iar guvernele occidentale au acceptat aceasta.
Şi totuşi, lovitura de stat a împlinit tot ce se putea aştepta de la ea în mod realist. Armata Română i-a alungat pe germani de pe teritoriul României. A scurtat Războiul, a întărit poziţia României la conferinţa de pace şi a garantat realipirea Transilvaniei. Însă, şase luni mai târziu, Stalin îl trimitea pe Vâşinski să-l ameninţe pe Regele Mihai cu întreaga forţă a URSS dacă nu numea imediat un guvern comunist. Lovitura de forţă împotriva Regelui şi a mamei sale a fost când au fost informaţi de Washington şi Londra, cu mare regret, că nu puteau fi ajutaţi. Stalin devenise practic imun la presiunile diplomatice ale Occidentului. Ceea ce Churchill descrisese ca „neliniştea agonizantă de la Bucureşti” continua.
Timp de trei ani Regele Mihai s-a luptat aproape singur cu viitoarea dictatură sovietică. La un moment dat, a intrat în grevă, oprind întregul proces legislativ din România. Totuşi, după o tăcere prelungită timp în care a aşteptat ca Londra şi Washingtonul să-l susţină, Marile Puteri au luat o decizie care submina poziţia Regelui. Occidentul a considerat că, până la retragerea trupelor sovietice şi semnarea unui tratat de pace, nimic nu conta. De fapt, trupele sovietice nu au fost retrase decât în 1958.
În octombrie 1944, Churchill şi Stalin făcuseră un pact care îi acorda lui Stalin 90% influenţă în România iar lui Churchill 90% influenţă în Grecia. Cum armata sovietică se afla deja în România, Churchill a crezut că nu mai putea face nimic acolo, şi că probabil salvase Grecia. Americanii nu aveau un asemenea pact, dar nici ei nu au fost mai eficienţi decât britanicii.
După acest episod, ruşii l-au tratat (pe Rege – n.tr.) cu mai puţin respect, iar la sfârşitul lui 1947 au decis să-l îndepărteze. I-a fost pusă în faţă alegerea dintre abdicarea imediată, şi executarea unei mii de studenţi deja arestaţi. Astfel, el a abdicat şi a plecat în exil. Potrivit unui raport al Legaţiei Britanice, „pentru români, sau cel puţin pentru cei care şi-au exprimat opiniile … singura alinare în situaţia lor actuală este că Regele lor a scăpat cu viaţă.”
Exilul a însemnat pentru Rege multă durere – „Deşi mulţi cred că a nu fi lăsat să intri înapoi în ţara ta este mai uşor de suportat decât a nu fi lăsat să pleci, aceasta nu este adevărat. Sentimentul de lipsă de putere şi de libertate este asociat ambelor situaţii.”
Regele Mihai şi Principesa Ana de Bourbon Parma se cunoscuseră şi se îndrăgostiseră la căsătoria din Londra a Prinţesei Elisabeta şi a Prinţului Filip din 1947. S-au căsătorit anul următor. Principesa Ana lua cu sine oriunde mergeau bucuria sa interioară naturală. Împreună au căutat un loc de viaţă, o identitate, au căutat să lucreze pentru România, să-şi câştige o existenţă şi să crească cinci fiice.
Şi, cum cât timp s-a aflat în România Regele Mihai a considerat că este nepatriotic să transfere bani în străinătate, erau aproape mereu în condiţii financiare grele. Regele a refuzat oferta unui venit, unei case şi a unei situaţii materiale sigure de la americani, iar în Anglia a avut o fermă de pui, pe când în Elveţia a fost responsabil de secţia pilotaj a companiei aviatice Lear din Europa, până ce aceasta s-a închis. O vreme a fost broker pe Wall Street, fără prea mare tragere de inimă.
Principesa Margareta mi-a spus că „Nu ne duceam niciodată la teatru, cinema, concerte. Niciodata. Nu a acceptat niciodată activităţi care interferau cu munca lui de Rege în exil. După unele lupte interne între liderii diasporei române, Regele a putut înfiinţa Comitetul Naţional din Washington care s-a dedicat eliberării ţării.” Regele nu putea să-şi închipuie atunci un exil care va dura 50 de ani, apariţia a două superputeri nucleare şi îngheţarea situaţiei de către Războiul Rece. În anii ’50, încă mai existau speranţe iar Comitetul Naţional Român lucra bine alături de Departamentul de Stat. A produs, astfel, rapoarte bine primite asupra condiţiilor din România. A existat şi un val de refugiaţi, iar Comitetul a lucrat cu o organizaţie română foarte eficientă pentru a-i ajuta. Regele a putut înfiinţa şi o Fundaţie culturală şi educaţională la Paris cu statut universitar, capabilă să ofere burse unde era nevoie. Idea sa era ca studenţii care nu cunoscuseră decât dictaturile să înţeleagă cum funcţionează o societate liberă şi democratică. El a putut de asemenea să transmită mesaje la BBC şi la Radio Europa Liberă până la mijlocul anilor ’60, când SUA spera să obţină o descleştare iar Europenii sperau să facă comerţ (cu România – n.tr.).
În 1965, Ceauşescu i-a succedat lui Gheorghiu-Dej, şi deoarece România avea petrol şi deci valută convertibilă, aceasta a putut să ignore Discursul Secret al lui Hruşciov şi destalinizarea care i-a urmat. Pentru o vreme, acesta (Ceauşescu – n.tr.) a fost văzut ca reformator în ţară şi în străinătate. Mai târziu, s-a dovedit a fi cel mai crunt şi inconstant dintre liderii statelor satelit (ai Uniunii Sovietice – n.tr.). Deoarece Regele Mihai era unul dintre puţinii din occident care se opunea apropierii de Bucureşti, Securitatea a pornit a campanie personală împotriva Familiei Regale, continuând-o şi în timpul regimului Iliescu.
Din cauza măsurilor de securitate paranoide ale lui Ceauşescu, România, spre deosebire de vecinii săi, a trebuit să aibă o revoluţie sângeroasă în 1989, şi nu a avut o elită alternativă pe care să o aducă la putere. Nu a fost greu pentru un grup de nomenclaturişti experimentaţi să răpească această revoluţie şi, sub conducerea lui Ion Iliescu, să organizeze o administraţie provizorie – Frontul Salvării Naţionale (FSN).
Regele, având amintirea unei ţări relativ prospere, cu o bună educaţie şi un bun sistem social, cu oameni de stat excepţionali precum Maniu, Titulescu, Brătienii, cu mari artişti, muzicieni, scriitori, şi proprietate agrară reformată, a spus în mesajul său de Anul Nou „Haideţi să ajutăm cu toţii la reconstrucţia ţării după dezastrul material şi moral la care au adus-o comuniştii.” În loc de aceasta, FSN s-a transformat în partid politic şi a organizat rapid alegeri care nu au dat nicio şansă altor partide, care de-abia se organizaseră. FSN-ul a ajuns la putere. Au adoptat o Constituţie care dovedea recunoaşterea şi frica posibilităţii ca ţara să devină monarhie, prin introducerea unei clauze prin care „România este o republică.”
Pe lângă dorinţa Regelui de a-şi ajuta ţara, nici măcar neapărat ca Rege, el avea şi o mare dorinţă de a reveni acolo. Cu toate acestea, în ciuda aranjamentelor normale organizate pentru o călătorie de Paşti, de Crăciun au fost luate măsuri extreme pentru a se împiedica aceasta.
De Paştele 1992 el a fost invitat la Mânăstirea Putna pentru canonizarea lui Ştefan cel Mare. Peste tot unde s-a dus au fost mase mari de oameni. În Bucureşti s-au adunat câteva sute de mii, iar când Regele le-a vorbit a putut să le spună că îi iubeşte, ceva ce niciun comunist nu ar fi îndrăznit să spună.
După această vizită, toate invitaţiile au fost blocate. Campania de demonizare a sa a fost reîncepută. Aceasta a pus opoziţia în confuzie, fiindu-i teamă să nu piardă voturi.
În anii următori au fost ocazii în care prezenţa Regelui ar fi putut ajuta ţara şi reputaţia ei peste hotare. A 75a aniversare a Unirii Transilvaniei cu Vechiul Regat a fost luată de Preşedintele Iliescu drept o ocazie de reconciliere. Convenţia Democratică nu a participat, deoarece Regele nu fusese lăsat să participe.
La aniversarea loviturii de stat de la 23 august 1944 atât Congresul, cât şi Senatul SUA şi-au exprimat respectul faţă de Rege iar citaţia Preşedintelui Truman de la acordarea Legiunii de Merit a SUA a fost citită şi înregistrată oficial – „Prin judecata sa înaltă, curajul său în acţiune şi înaltul caracter la conducerii sale personale…”
Regele a mai primit şi Ordinul Victoria rus.
Nicio asemenea recunoaştere oficială nu a avut loc la Bucureşti, şi nu i-a fost permis să participe la ceremoniile neoficiale.
Sărbătorirea celei de-a cincizecea aniversări a sfârşitului Războiului din Europa urmau să aibă loc la Londra în mai 1995. Şefii de stat urmau să fie invitaţi, dar se părea că ultimul şef de stat în viaţă al acelor vremuri urma să nu fie invitat. Au început să apară scrisori în ziarul Times şi către Legiunea Britanică. Guvernul român era hotărât să oprească orice invitaţie.
Acţiuni de dezinformare au fost puse în practică, inclusiv (deşi mama sa era numita iubitoare de evrei la Berlin) cum că Regele ar fi fost responsabil pentru deportările evreilor. M-am dus atunci la Ministerul de Externe (Britanic – n.tr.) pentru a descrie cariera de război a Regelui. Multele demersuri au avut succes şi astfel Regele a participat atât la Slujba de la Catedrala Sf. Pavel, cât şi la banchetul de la Guildhall.
Iliescu a pierdut alegerile din 1996 şi Emil Constantinescu a preluat puterea. Aceasta a făcut posibilă aproape imediata întoarcere a Regelui în România.
Regele a descris-o ca pe „revenirea normalităţii în România… Voi face tot ce îmi stă în putere pentru România.” A fost rugat să ajute la integrarea României în NATO, care nu fusese reuşită în primul val, ci în 2004. Constantinescu, un om onest care câştigase pe o platformă anticorupţie, a făcut un apel dramatic către popor, la zece luni de la alegerea sa: „Am câştigat alegerile din noiembrie 1996, dar nu am câştigat puterea … puterea economică a fost şi este încă în mâinile unui sistem mafiot care nu are nimic de-a face cu interesul naţional…”
Iliescu a câştigat alegerile din 2000. El reprezenta acum moderaţia în faţa partidelor de extremă dreapta. Timpul petrecut în opoziţie îi permisese să reflecte. A simţit că „a venit momentul să scăpăm de prejudecăţi.” Regele şi el s-au întâlnit, a fost începutul unei relaţii normale. Prim Ministrul lui Iliescu a pierdut alegerile din 2004 în faţa lui Traian Băsescu, care de asemenea a cerut şansa „de a scoate România din mâinile mafiei.”
Dacă ar fi existat vreo încercare reală a administraţiei republicane de a dezvolta fragila democraţie post-ceauşistă, ţara ar fi fost cu siguranţă într-o stare mai bună. Revenirea la monarhia constituţională ar fi reprezentat o ruptură şi mai decisivă faţă de trecutul comunist, dar după patruzeci de ani de demonizare a Dinastiei şi de eradicare aproape totală a clasei de mijloc o asemenea ocazie nu a apărut.
La o întâlnire pentru discuţia despre comunism şi democraţie, mai multe nume au fost menţionate, dar nu al Regelui, cu excepţia abdicării.
Un tânăr istoric a vorbit despre lucrurile cu care Regele a fost silit să se confrunte – umilire, izolare, mândrie, teamă, reconciliere cu inamicul său principal.
După vizita de Paşti din 1992, România Liberă scria „Nu am auzit niciun cuvânt şi nu am văzut vreun gest care să-mi amintească în vreun fel de ura, vulgaritatea, isteria şi mizeria morală care au îmbolnăvit şi poluat vieţile noastre de când am ieşit din exaltarea lui 22 decembrie 1989,” iar în decembrie 1997 a scris „De ce nu putem recunoaşte monarhia constituţională ca formă de stat şi să-i recunoaştem contribuţia la dezvoltarea ţării noastre? Măcar atât, dacă nu putem vedea ce mare Dar de la Dumnezeu reprezintă Regele Mihai.”

Actul de la 23 august 1944

        La 23 august 1944, un Rege tanar decidea destinul tarii sale ... Convins ca interesele tarii sale impun iesirea din alianta cu germanii, Mihai I a decis arestarea maresalului Antonescu. Aceasta hotararea a fost luata dupa consultari cu liderii partidelor politice. In ziua aleasa pentru arestare, acestia au fost plecati din Bucuresti si Regale a fost nevoit sa actioneze singur.  

      Dupa mai mult de jumatate de secol, inca exista actul de la 23 august e in continuare inconjurat de controverse, dar nici cei mai inversunati adversari ai Regelui nu pot nega curajul si patriotismul sau. Prin decizia luat la 23 august 1944,  Mihai I a dovedit ca traieste dupa exemplul stramosului sau, Carol I: Tot pentru Tara, Nimic pentru Mine.

Marele Duce George Mihailovici

Al treilea copil al Marelui Duce Mihail Nicolaivici si al sotiei sale Olga Feodorovna, nascuta Cecilia de Baden,  s-a nascut in Georgia la 23 august 1863. George Mihailovici a crescut in Georgia, unde tatal sau era Guvernator General. Marele Duce a avut o educatie spartana, fiind destinat unei cariere militare, la fel ca fratii sai. 

George Mihailovici era tacut si timid, nefiind foarte implicat in politica dusa de Familia Imperiala. Interesul sau in arte l-a determintat pe tar sa il numeasca Curator al Muzeului Alexandru al III-lea.

La 36 de ani, Marele Duce s-a casatorit cu Printesa Maria a Greciei si Danemarcei, fiica verisoarei sale Olga Constantinova si a regelui George I al Greciei. Logodna lor a durat patru ani, mai ales din cauza retincentei printesei in a parasi Grecia. Inca de la inceput Maria i-a spus ca nu il iubeste si cei doi nu au fost fericiti impreuna. Au avut doua fete Xenia si Nina. 

La declasarea razboiului, George a fost numit supraveghetor al operatiunilor, oferind Tarului un raport complet asupra situatiei din front. El a gasit dezorganizare si coruptie.

Convins de iminenta unei revolutii, George a incercat sa il convinga pe Nicolae II de necesitatea adoptarii unei constitutii. Marele Duce a fost alaturi de Tar la Gatchina, cand acesta a abdicat. Dupa ce a demisionat din functiile sale militare, George a incercat sa plece in Anglia, unde erau sotia si fiicele sale; guvernul englez a refuzat intrarea oricarui Mare Duce rus. George a reusit sa plece in Finlanda, dar a facut greseala sa ceara un pasaport noului guvern sovietic, fiind arestat in 3 aprilie 1918. Impreuna cu fratele sau Nicolae si verisorul lor Dumitru Constantinovici, a fost trimis in exil Vologna, in estul Siberiei. Daca la inceput, Marilor Duci li sa permis accesul in oras, dupa asasinarea familiei lui Nicolae al II-lea ei au inchisi in mica inchisoare a orasului. In timp ce Maria facea eforturi sa isi rascumpere sotul si pe ceilalti Mari Duci, George a fost transferat inapoi la Petrograd. In noaptea de 28 ianuarie 1919, George, Nicolae si Dumitru au fost dusi la Fortareata Petru si Pavel, unde au fost impuscati.

Arhiducesa Marie-Henriette a Austriei

       La 23 august 1836, la Buda s-a nascut Marie Henriette Anne, cea mai mica fiica al arhiducelui Joseph, paladin al Ungariei si a celei de-a treia sotie a acestuia, printesa Maria Dorothea de Wurttemberg. Arhiducesa Marie-Henriette a copilarit in Ungaria si a avut o viata fericita impreuna cu fratii sai. Arhiducesa a devenit o fata baietoasa, ce calarea ca o amazoana.

Regina Marie-Henriette a Belgienilor
        La 22 august 1853, arhiducesa Marie-Henriette se casatoreste cu Leopold, duce de Brabant, cel mai mare fiu al regelui Leopold I al Belgiei. A fost o calatorie politica ce avea drept scop protejarea Belgiei de o posibila agresiune franceza. In acelasi timp prin o alianta matrimoniala cu una din cele mai prestigioase monarhii catolice se realiza intarirea noii dinastii Saxa-Coburg si Gotha. Aceasta casatorie de convenienta a fost profund nefericita, cei doi soti avand caractere complet diferite. 
       La trei saptamani dupa nunta, Marie-Henritte va scrie "Daca Dumnezeu vrea sa-mi indeplineasca rugaciunile, nu ma va lasa multa vreme in viata". Rugaciunea nu ii este ascultata si cei vor ramane casatoriti pentru o jumatate de secol. La inceput, necesitatea unui mostenitor ii uneste. Cei doi au trei fete: Louise-Marie, Stephanie si Clementine si un baiat, Leopold. In 1869, printul Leopold moare. Regele este distrus si nu isi va mai reveni niciodata din aceasta lovitura, in timp ce Regina se va refugia in pasiunea ei pentru animale, in special cai. Sotie umilita fara incetare, distrusa in urma disparitiei fiului sau, Marie-Henriette devine cu timpul o persoana aspra. 
       Regina Marie-Henriette a avut o relatie dificila cu fiicele sale, pe care le numeste "monstrul nr. 1", "monstrul nr.2" si "monstrul nr.3". Ea nu ezita sa le atinga cu biciul sau sa le puna in genunche pe coji de nuca pentru cea mai mica nesupunere. In ciuda mariajului sau nefericit, Regina va sustine casatoriile primelor doua fiice, Louise si Stephanie cu printul Philip de Saxa-Coburg si Gotha-Kohary, respectiv cu arhiducele Rudolf al Austriei. Aceste doua casatorii se vor dovedi la fel de nefericite ca mariajul Mariei Heriette.
         Regina Marie-Henriette a Belgienilor a fost o persoana dificila. Foarte puternica, profund catolica, ea a fost transformata de nefericirea mariajului sau, incercand chiar sa se sinucida. Dupa decenii de singuratate, durere si umilinta, regina si-a parasit sotul si se instaleaza la Spa, intr-o vila. Moare aici in 1902.

Bibliografie:
Isabella Bricard, Dinastiile Domnitoare ale Europei  

duminică, 19 august 2012

Mette-Marit, Printesa Mostenitoare a Norvegiei

         La 25 august 2001, Printul Mostenitor Haakon al Norvegiei s-a casatorit cu Mette-Marit Tjessem Hoiby. Cand logodna a fost anuntata cu un an in urma, unii norvegieni au crezut ca Mette-Marit nu e potrivita pentru a deveni intr-o zi regina Norvegiei. Nascuta la 19 august 1973, Mette-Marit a avut o viata foarte aventuroasa inainte de a-l cunoaste pe Haakon. Dupa liceu, Mette-Marit a trait intr-un mediu in care drogurile erau disponibile. In 1997 s-a nascut primul sau copil, Marius, al carui tata a fost condamnat pentru posesie de droguri. In 2000, la cateva luni dupa ce s-au mutat impreuna, Haakon a cerut-o in casatorie cu inelul folosit de bunicul si tatal sau, cu aceeasi ocazie. Bucurandu-se de sprijinul familiei Regale - mai ales ca nici nunta dintre regele Harald si regina Sonja nu a fost acceptata foarte repede, logodnica princiala a inceput sa castige si poporul norvegian. Cu cateva zile inainte de nunta, Mette-Marit a tinut o conferinta de presa in care si-a cerut scuze pentru comportamentul sau. Dupa conferinta, primul ministru a declarat "Cred ca e intelept pentru noi toti sa lasam trecutul in pace si sa nu lasam asta sa ii afecteze viitorul". Treptat, curajul si carisma sa au inceput sa cucereasca poporul norvegian. 

Sverre Magnus, Mette-Marit, Ingrid Alexandra, Haakon, Marius

            Dupa unsprezece ani in pozitia de Printesa Mostenitoare a Norvegiei, Mette-Marit a reusit sa lase in urma controversele generate de intrarea sa in Familia Regala. Cu ocazia nuntii lor, Mette-Marit si Haakon au creat Fondul Umanitar Printul Mostenitor si Printesa Mostenitoare. Pe langa aceasta fundatie, Printesa Mostenitoare a Norvegiei este si presedinta a numeroase asociatii si Reprezentant Special UNAIDS.

              Pe langa Marius, Printesa Mostenitoare este mama printesei Ingrid Alexandra - a doua in linia de succesiune dupa tatal ei - si a printului Sverre Magnus. In timpul casnicie sale, Mette-Marit a dovedit ca Haakon nu a gresit cand a ales-o drept partenera de viata, fiindu-i alaturi mereu. 

la multi ani Alteta!!!

Mette-Marit si Haakon in ziua nuntii lor

Dear Mette-Marit,
Now we're here. Now we're together.

Dear Mette-Marit,
Your soul glows with light.

Living, that means loving
The loftiest part of your soul;
Living, that means striving
To achieve the most worthy goal.

This is what is essential. Everything we do with love comes alive. If loving is combined with striving, each of us can achieve 'the most worthy goal'. Mette-Marit, you are sensitive, easy to please, detail-oriented, sometimes a bit apathetic, intensely committed, highly strung, courageous, inscrutable. You can be defensive - or resolute, you have a good sense of humour and a big and warm heart. In other words you are an absolutely fantastic, complex person.

I don't think I've ever been so angry with anyone as with you. I don't think I've ever been so weak or so strong as when I've been together with you.
I don't think I've ever been so filled with love as when I am together with you.
 
Mette Marit
You bring out everything that is in me. When we communicate I feel like a whole person. Thank you for giving me this feeling. 

Today you are no longer only my friend, my girlfriend and my fiance. Today we have been married, and you have become Norway's Crown Princess. I am looking forward to taking up our tasks side by side with you, and together with Marius. I cannot promise that it will be easy or that there will be no problems, but it will be interesting and meaningful.

Thank you for giving me the opportunity to live together with Marius. This is a gift in itself.

Thank you for your love and for everything you've done, Mette-Marit. I'm proud to call myself your husband.

For now we're here. Now we're together.

Mette-Marit, I love you.

joi, 16 august 2012

Printul Suveran Franz-Josef II de Liechtenstein

Printul Franz-Josef II de Liechtenstein
             La 16 august 1906, la castelul Frauenthal din Austria se naste fiul cel mare al printului Alois de Leichtenstein si al arhiducesei Elisabeth-Amalie de Austro-Ungariei. Printul va fi numit in onoarea nasului sau, Imparatul Franz-Josef al Austro-Ungariei. Printul Franz Josef de Liechtenstein va copilari in Austria, la castelul Gross-Ullersdorf, al carui parc este mai mare decat tara in care va domni intr-o zi si de unde dobandeste dragostea de natura. Dupa primii ani de studii intr-un colegiu vienez, el se inscrie la Scoala superioara de Agricultura din Viena, unde se specializeaza in silvicultura si obtine diploma de inginer forestier. 

                Destinul sau de inginer agronom este ravasit in 1938, cand unchiul sau, printul suveran Franz II moare. Franz Josef devine print suveran de si la Liechtenstein la 25 iulie, la cateva zile dupa ce trupele germane au defilat in Viena. Franz Josef II va fi primul print care isi stabileste resedinta la Vaduz, identificandu-se mai mult decat predecesorii sai cu micul lui stat. 

            In timpul celui de-a doilea razboi mondial, Franz Josef II va domni peste micul sau stat, vecin direct al celui de-al III-lea Reich. Neutralitatea statului e firava, iar bogata colectie de arta a familiei e amenintata. Printul va reusi sa admita principiul inviolabilitatii principatului, dupa exemplul Elvetiei, de care e legata printr-o uniune vamala. In timpul razboiului,  Franz Josef II a fost tinta mai multor comploturi naziste. Lienchtensteinul acorda drept de azil unor zeci de mii de refugiati.  In 1943, in timpul razboiului, printul Franz Josef II se casatoreste cu contesa Georgina von Wilczek. 

            Dupa razboi, printul forestier se implica total in trasformarea micului sau stat agricol intr-o putere industriala, pastrand preocuparea pentru mediul inconjurator pe care il considera ca un bun economic care trebuie salvat si protejat. De aceea in micul principat nu sunt instalate decat industrii nepoluante. 

              La 26 august 1984, Franz-Josef II incredinteaza exercitarea puterilor sale de sef de stat, intaiului sau nascut, Hans-Adam si se retrage pe o proprietate de langa Viena. Moare in 1989, la cateva luni dupa sotia sa. 


Bibliografie:
*Isabelle Bricard, Dinastiile Domnitoare ale Europei   

miercuri, 15 august 2012

Anne, Printesa Regala de Marea Britanie

             "Nu incerc sa ma prefac a fi ceea ce nu sunt"

                La 15 august 1950, la Clarence House, printesa mostenitoare Elisabeth a Regatului Unit a nascut al doilea copil al sau, o fetita pe care o va numi Anne Elisabeth Alice Louise. Printesa nu este rasfata, ea poarta scutecele fratelui sau si mosteneste jucariile mamei sale. Dragostea printesei Anne pentru animale incepe de mica, ea avand abia doi ani cand a incalecat primul ei ponei. Este baietoasa si da dovada de un curaj care il incanta pe tatal sau, care ii arata o preferinta categorica fata de Charles, mai sensibil si mai temator. 


Bibliografie:
Isabelle Bricard, Dinastiile Domnitoare ale Europei  

Arhiducele Stefan de Habsburg-Toscana

           La 15 august 1932, Arhiducesa Ileana de Habsburg-Toscana, nascuta printesa a Romaniei a dat nastere primului sau copil, un baiat. Arhiducele a primit numele voievodului roman, Stefan cel Mare, dar va fi cetatean austriac la fel ca tatal sau, Arhiducele Anton de Habsburg-Toscana. Alaturi de arhiducesa au fost regina Maria a Romaniei, mama sa si regina Maria a Iugoslaviei, sora sa. Nasii Arhiducelui au fost unchiul matern, Carol II al Romaniei, regele Alfonso XIII si regina Victoria Eugenia a Spaniei

            Arhiducele a copilarit in Austria, insa in fiecare an vizita tara mamei sale. In 1939, odata cu ocuparea Austriei de catre Germania, Ileana a decis sa isi inscrie copii mai mare la scoala in Brasov.

Arhiducesa Ileana, Arhiducele Stefan, Arhiducesele Alexandra, Elisabeth, Maria Magdalena, Arhiducele Dominic si Arhiducesa Maria Ileana

marți, 14 august 2012

Printul Heinrich al Prusia

          La 14 august 1862 se nastea printul Albert Wilhelm Heinrich, al doilea baiat al printului mostenitor Frederick Wilhelm al Prusiei si al sotiei sale, printesa Regala Victoria a Regatului Unit. Printul a fost numit in onoare bunicilor sai printul Albert al Regatului Unit si imparatul Wilhelm I al Germaniei, dar a ajuns sa fie cunoscut dupa al treilea nume Heinrich.


duminică, 12 august 2012

Printesa Maria Louise de Schleswig-Holstein

           La 12 august 1872, la Windsor s-a nascut printesa Franziska Josepha Louise Augusta Marie Christina Helena de Schkeswig-Holstein. Maria Louise era a doua fiica si al patrulea copil al printesei Helena a Regatului Unit si a printului Christian de Schleswig-Holstein. Bunicii materni erau regina Victoria si printul Albert, iar bunicii paterni erau Christian II, duce de Augustenburg si contesa Lovisa de Danneskjold-Samsoe. Casatoria parintilor sai a fost primita cu ostilitate de foarte multi membri ai familiei regale engleze, dar Victoria, Bunica-Regina, dorea sa isi aiba fiicele cat mai aproape si de aceea a sustinut casatoria dintre Helena si Christian, un print german fara tron si avere. 

            Louise Marie si-a petrecut copilaria in apropierea Bunicii Europei, mama sa servind ca secretara neoficiala pentru Regina Victoria. 

miercuri, 8 august 2012

Printesa Maria de Hessa si Darmstadt

        Printesa Maximiliane Wilhelmine Auguste Sophie Marie de Hessa si Darmstadt s-a nascut la 8 august 1824, in Darmstadt, fiind cel mai mic copil al lui Ludwing II, Duce de Hessa

duminică, 5 august 2012

Imparateasa Victoria a Germaniei

        La 5 august 1901, la castelul Friedrichshof murea Imparateasa Frederick, nascuta printesa Victoria a Regatului Unit. Imparateasa murea la mai putin de sapte luni dupa moartea mamei sale, Regina Victoria, inconjurata de fiicele sale Sofia, Moretta si Mossy. Vestea mortii Imparatesei a fost primita cu tristete de poporul care a iubit-o, in ciuda incercarilor lui Bismarck si mai apoi ale fiului sau de a o acuza de o influenta nefasta asupra sotului ei. 

Printesa Mostenitoare Sofia a Greciei, Printesa Victoria de Schaumburg-Lippe, Imparatul Wilhelm II al Germaniei, Imparateasa Fredercick, Printesa Mostenitoare Charlotte de Saxa-Meiningen, Printul Henry al Prusiei, Printesa Mostenitoare Margareta de Hesse

Printesa Anne de Orleans

            La 5 august 1906 se nastea printesa Anne Helene Marie de Orleans, fiica printului Jean, duce de Guise si a sotiei sale printesa Isabelle de Orleans.

vineri, 3 august 2012

Regele Haakon VII al Norvegiei

          La 3 august 1872 se naste printul Christian Frederick Carl Georg Valdemar Axel, al doilea fiu al viitorului Frederick VIII si a sotiei sale printesa Lovisa a Suediei. Daca primele doua nume erau nume traditionale in familia regala daneza, cel de-al treilea a fost in onoarea bunicului matern, regele Charles XV al Suediei. In momentul nasterii sale, Carl era al treilea in linia de succesiune la tron, dupa tatal si fratele sau. Neexistand posibilitatea sa mosteneasca tronul danez, Carl a intrat in Marina, facand o frumoasa cariera.
            In 1905, Norvegia isi declara independenta de Suedia. Incepe cautarea unui nou rege, si Carl, descendentul regilor suedezi care au domnit peste aceasta tara, este unul dintre preferati. El accepta tronul doar daca norvegienii vor fi de acord cu alegerea sa. In urma unui referendum, 79% dintre votanti sunt de acord cu alegerea printului Carl al Danemarcei drept noul lor rege. La urcarea sa pe tron, noul Rege adopta un vechi nume norvegian, devenind Haakon VII al Norvegiei.