duminică, 8 aprilie 2012

Regele Albert I al Belgiei

        "Sunt cu adevarat coplesit de viitorul atat de sumbru care ma asteapta, in primul rand prin el insusi din cauza complexitatii vietii dezbinate a tarii, dar, mai ales datorita lipsei mele de pregatire (...) A sosit clipa sa muncesc pentru a dobandi nu o capacitate, ceea ce este imposibil, ci o cunoastere suficienta pentru a ma impiedica cel putin sa ma acopar de ridicol intr-o functie pe care fatalitatea mi-o va impune mai tarziu"

       Albert Leopold Clement Marie Meinrad, viitorul Albert I al Belgiei s-a nascut la Bruxelles, la 8 aprilie 1875. Albert era al doilea fiu al printului Philippe de Belgia, conte de Flandra si al printesei Maria de Hohenzollern-Sigmariengen. Dupa moartea printului Leopold, conte de Hainaut si unicul fiu al regelui Leopold II, contele de Flandra renunta la domnie si fratele mai mare al lui Albert, Baudouin trebuia sa urce pe tron. Baudouin i-a luat locul lui Leopold in inima Regelui si a fost educat sa domneasca. Albert s-a bucurat de o educatie liberala si fara constrangeri. Mai mult, profesorul sau, Emile Sigogne i-a dedicat cartea sa, Socialism si Monarhie si ideile propuse in aceasta carte au fost adoptate de regalul sau elev. 
      
      Baudouin moare in 1891 si Albert devine mostenitorul tronului. Timid, modest, numit de unchiul sau "un plic inchis", Albert e opusul fratelui sau. In timp ce Boudouin a fost asociat la domnie de catre Leopold, Albert a fost considerat nepotrivit pentru a fi Rege si urcarea sa pe tron in 1909 a fost privita cu mare teama. Dupa zece ani, Albert I devine o personalitate recunoscuta pe plan mondial si eroul natiunii sale. 

           Timp de patru ani, regele Albert si regina Elisabeth sunt in localitatea La Panne, pe front infruntand alaturi de poporul sau toate greutatile razboiului. Regele Cavaler si Regina Infirmiera sunt simbolul in jurul caruia belgienii se unesc. Dupa razboi, la fel ca verisorul sau, Ferdinand I al Romaniei, Albert I introduce numeroase reforme in tara sa. Moare in 1934, escaladand o stanca.

Bibliografie:
Bricard Isabelle, Dinastiile domnitoare ale Europei, Vivaldi             

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu