luni, 28 ianuarie 2013

Marii Duci Romanovi executati in ianuarie 1919

28 ianuarie 1919 ... Petrograd: Fortareata Petru si Pavel ... Trei Mari Duci in fata unui pluton de executie ... Nicolae Mihailovici, George Mihailovici si Dumitru Constantinovici isi fac semnul crucii in momentul in care trec pe langa biserica in care sunt ingropati atatia dintre stramosii lor ... ajung langa fortareata si li se cere sa isi dea jos hainele ... un alt grup de soldati aduce o targa pe care era un om ... Marii Duci il recunosc pe Paul Alexandrovici, cel mai mic fiu al Imparatului Alexandru al II-lea al Rusiei ... Cei trei Mari Duci sunt impuscati in acelasi timp ... Paul Alexandrovici, foarte bolnav e impuscat pe targa ... Marii Duci au fost ingropati intr-o groapa comuna.

Moartea Marelui Duce Paul Alexandrovici si a verisorilor sai in Fortareata Petru si Pavel a fost ultima scena din acest crud final al celei mai fabuloase dinastii a Europei. Contesa Margarita Cassini scria "Unii spun ca era o lume nedreapta, un anacronism ce merita sa fie ras de pe fata pamantului, asa cum a fost de valurile istorie. Asa sa fie. Dar se uita ca binele si  frumusetea acestei lumi au fost si ele distruse ... "

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu